Dorinta...

De ce cand ma simt fizic rau/sunt f obosita am o grozava pofta de a vorbi sau de a scrie...?! (altfel asemenea pofta e atipica mie :D) Si gasesc atatea lucruri de spus...

Sunt racita si ma gandesc...
...la bunicul din statia de metrou, cu cinci crizanteme albe, in celofan, tinute grijuliu, cu fatza senina si parca nerabdatoare, imbracat cu pantalonii "buni" (din tinerete), cu fesul cu model uitat in varful capului, cu ochelarii mari de bunic, cu gandul la bucuria ce o vor aduce florile unei nepotzele sau fiice...
...sau la tanti inalta si mai solida, in rochie vishinie, care pasea lent, cu greu si grija cu un picior, urmata de un catzel mic si curios... am vazut-o prin geamul cofetariei unde mancam o savarina, si privirea ei trista s-a intalnit pentru o clipa cu a mea... ar fi vrut sa intre si ea la cofetarie (dar ce facea cu catzelul.. iar prajitura e lux...) si ar fi vrut sa fie iar tanara... cofetaria nu mai era pentru ea, iar tineretea apusa; resemnare, grija cu sanatatea, indulcite cateodata cu un strop de zambet (interior) de la catzelul zglobiu, am vazut in privirea ei...

Poate doar mi s-a parut ca bunicul era nerabdator, poate ca asa se imbraca in fiecare zi sau poate ca florile erau pentru altcineva (ce frumos daca ar fi fost pentru bunica!); si catelul poate nu era al femeii... dar eu asa mi-am inchipuit si fiecare imagine m-a emotionat... pe tanti in roshie rosie mi-ar fi placut s-o iau de mana si sa o invit la o prajitura. cred ca ar fi facut-o fericita...